Dacă vrem să vorbim serios despre protecția femeilor cu dizabilități în Republica Moldova, trebuie să începem cu un adevăr care nu mai poate fi ignorat: 96,3% dintre respondente spun că au fost supuse violenței bazate pe gen. Aceasta nu este o excepție și nu este un caz izolat. Este o realitate sistemică, trăită de sute de femei care, pe lângă violență, se confruntă zilnic cu inaccesibilitate, dependență economică și lipsa sprijinului adaptat nevoilor lor.

Studiul „Femeile cu Dizabilități din Moldova: Victime invizibile pentru lege și societate” aduce în prim-plan această realitate și o documentează cu date clare, mărturii directe și recomandări concrete. Este un semnal de alarmă pentru instituții, comunități și întreaga societate.

Sinteza raportului

Studiul a fost elaborat în 2025 la inițiativa Asociației Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova „Abilități Europene Fără Limită” (AEFL Moldova), în colaborare cu ANIES, INCSAS (Oslo), A.O. PALSC și Rețeaua Națională a Femeilor cu Dizabilități din Republica Moldova. Colectarea datelor a avut loc în perioada 18 decembrie 2024 – 10 ianuarie 2025.

Cercetarea a inclus 271 de femei cu dizabilități din Republica Moldova. Instrumentul utilizat a fost un chestionar structurat, care a conținut 67 de întrebări și a analizat multiple forme de violență: fizică, psihologică, sexuală și economică. Participarea a fost voluntară, iar analiza a combinat date cantitative cu mărturii calitative, oferind o imagine completă asupra fenomenului.

Raportul reprezintă o radiografie a vulnerabilității femeilor cu dizabilități și a limitelor actuale ale sistemului de protecție.

Realitatea care nu poate fi ignorată

Datele arată o situație alarmantă. 92,6% dintre femei au declarat că au fost supuse violenței psihologice sau emoționale. Aceasta înseamnă control, umilire, intimidare și izolare constantă.

59,3% au trecut prin violență fizică, iar 55,6% au fost victime ale violenței economice, ceea ce indică dependență financiară forțată și lipsa controlului asupra resurselor proprii.

Pentru multe dintre respondente, violența nu este un episod singular. 40,7% spun că aceasta are loc frecvent, iar 18,5% indică o expunere permanentă. Impactul asupra sănătății este grav: 74,1% raportează leziuni fizice sau agravarea problemelor de sănătate, iar toate participantele au menționat anxietate, depresie sau stres ca urmare a experiențelor trăite.

Aceste cifre confirmă că vorbim despre un fenomen sistemic, nu despre situații izolate.

Bariere și probleme sistemice

Raportul evidențiază faptul că, dincolo de agresor, și sistemul contribuie la menținerea vulnerabilității. Deși există legi împotriva violenței domestice și a discriminării, protecția specifică a femeilor cu dizabilități este insuficient reglementată și aplicată inegal.

Accesul la servicii rămâne limitat. Doar 25,9% dintre femei au utilizat linii telefonice de urgență sau platforme online pentru a raporta violența, iar același procent nu cunoștea existența acestor resurse. Lipsa informării și inaccesibilitatea serviciilor reduc semnificativ șansele de protecție reală.

Problema accesibilității locuinței amplifică vulnerabilitatea. Doar 29,6% dintre femei declară că locuința lor este adaptată, iar 22,2% spun că nu este amenajată deloc pentru nevoile lor. În aceste condiții, ieșirea dintr-un mediu abuziv devine extrem de dificilă.

Raportul scoate la iveală și situații grave de încălcare a autonomiei reproductive: 14,8% dintre respondente au menționat avort forțat sau presiuni pentru întreruperea sarcinii împotriva voinței lor. Este o încălcare directă a demnității și a drepturilor fundamentale.

De ce au nevoie femeile: acțiuni reale, nu promisiuni formale

Femeile participante la studiu nu cer compasiune. Cer funcționalitate și protecție reală. Ele solicită servicii specializate și accesibile, sprijin medical și psihologic adaptat, personal instruit și centre de suport accesibile fizic și comunicațional.

Raportul subliniază necesitatea unor mecanisme de raportare clare și accesibile, investiții în infrastructură adaptată și campanii de informare care să reducă stigmatizarea. Este nevoie de politici care să țină cont de intersecția dintre gen și dizabilitate, nu de soluții generale care ignoră specificul situației lor.

Ce putem face mai departe

Acest raport trebuie să devină un instrument de acțiune. Instituțiile publice trebuie să trateze protecția femeilor cu dizabilități ca pe o prioritate de siguranță publică. Comunitățile locale au nevoie de infrastructură accesibilă și servicii care să reducă izolarea. Societatea civilă și presa pot contribui prin informare constantă și monitorizarea aplicării legii.

În același timp, femeile cu dizabilități trebuie implicate direct în elaborarea politicilor care le vizează. Fără participarea lor activă, soluțiile vor rămâne incomplete.