De la discriminare la implicare în viața comunității
Lilia s-a născut cu o dizabilitate locomotorie, în urma unei traume la naștere. Copilăria sa a fost marcată de prejudecăți și neînțelegere.
„Când eram copil, cel mai complicat era să explic că dizabilitatea mea nu este contagioasă și că mă pot juca împreună cu ceilalți copii”, povestește ea în cadrul interviului.
Experiențele din copilărie au făcut-o să înțeleagă că cea mai mare provocare nu este dizabilitatea în sine, ci atitudinea societății.
Astăzi, Lilia afirmă cu convingere că lipsa incluziunii și a acceptării reprezintă una dintre cele mai mari bariere în calea participării persoanelor cu dizabilități la viața socială, economică și politică.
Un loc de muncă poate schimba un destin
La vârsta de 24 de ani, Lilia a obținut primul său loc de muncă. Această experiență i-a oferit încredere în propriile forțe și curajul de a-și urma obiectivele.
Ulterior, a activat în cadrul Centrului Medicilor de Familie, iar implicarea în diferite programe de formare privind drepturile omului, incluziunea socială, egalitatea de gen și participarea civică i-a consolidat competențele și i-a oferit instrumentele necesare pentru a deveni un lider în comunitatea sa.
O voce în procesul decizional
În prezent, Lilia participă activ la luarea deciziilor la nivel local și promovează constant accesibilitatea, drepturile persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea serviciilor comunitare.
Potrivit primarei satului Borogani, Elena Savițchi, implicarea Liliei în administrația publică demonstrează cât de important este ca persoanele cu dizabilități să fie prezente acolo unde se iau deciziile.
Experiența lor de viață oferă o perspectivă diferită și contribuie la identificarea unor soluții mai eficiente pentru întreaga comunitate.
Incluziunea începe cu schimbarea mentalității
Povestea Liliei Puzderi transmite un mesaj important: incluziunea nu înseamnă doar rampe de acces, servicii adaptate sau politici publice. Înainte de toate, înseamnă schimbarea modului în care societatea privește persoanele cu dizabilități.
Atunci când oamenii sunt acceptați, ascultați și implicați în procesul decizional, comunitățile devin mai puternice, mai echitabile și mai deschise diversității.
Incluziunea reală înseamnă participare activă, egalitate de șanse și recunoașterea potențialului fiecărei persoane.
Istoria Liliei Puzderi demonstrează că dizabilitatea nu definește capacitatea unui om de a conduce, de a inspira sau de a contribui la dezvoltarea comunității. Barierele cele mai dificile nu sunt cele fizice, ci prejudecățile și lipsa de acceptare. Iar acestea pot fi depășite prin educație, dialog și implicarea persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții sociale.