🎥 Maria nu mai tace. Și nu e singura. Dacă te confrunți cu violența în familie sau cunoști pe cineva care are nevoie de ajutor, acest video este pentru tine.

 Află pas cu pas ce specialist și cum te ajută. De ce este important să primești suportul, atât a polițistului, asistentei sociale, medicului legist, a avocatei garantate de stat, cât și a medicului de familie?

Am fost pălmuită ani la rând. Am tăcut. De dragul copiilor, am răbdat. Dar într-o zi, am spus: Până aici!” — Așa începe povestea Mariei, o poveste dureroasă, dar și una despre curaj, sprijin și eliberare.

🚨 Într-o clipă de luciditate, Maria a cerut ajutor. Polițistul care a intervenit a emis un ordin de restricție de urgență. A fost primul pas spre siguranță. Apoi au urmat:

Asistenta socială, care a informat-o despre drepturile ei și sprijinul de care poate beneficia: ajutor material, adăpost într-un centru specializat.
Medicul legist, care a eliberat un raport ce demonstra clar abuzul.
Avocata garantată de stat, care a însoțit-o gratuit în instanță, ajutând-o să obțină Ordonanța de protecție.
Medicul de familie și psihologul comunitar, care i-au oferit sprijin medical și psihologic.

💪 Astăzi, Maria și copiii ei trăiesc în siguranță.

📌 Doar în 2021, în Republica Moldova au fost înregistrate aproximativ 15.000 de cazuri de violență în familie. În spatele cifrelor sunt femei ca Maria. Nu suferi în tăcere. Cere ajutor.

📞 Acest video îți arată, pas cu pas, ce specialiști te pot ajuta și cum. Fie că ești în pericol, cunoști pe cineva care trece prin violență sau vrei să fii informat(ă), acest spot e pentru tine.

📞 Dacă ești confuză și nu știi ce să faci, poți apela la telefonul de încredere pentru femei și fete 0 8008 8008. Aici poți primi consiliere psihologică de criză și consiliere juridică gratuită, în regim 24/24, șapte zile pe săptămână.

 

 

 

Video realizat de Centrul de Drept al Femeilor, în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu susținerea financiară a Suediei.