Maria are 10 ani și locuiește într-un apartament modest, împreună cu mama și fratele ei mai mare. Din prima clipă când o vezi, îți atrage atenția zâmbetul ei cald.
O zi din viața Mariei: între limitări și visuri mari Maria are 10 ani și locuiește într-un apartament modest, împreună cu mama și fratele ei mai mare. Din prima clipă când o vezi, îți atrage atenția zâmbetul ei cald. Apoi, observi proteza care îi înlocuiește piciorul drept, pierdut în urma unei complicații medicale pe când era foarte mică. Pentru Maria, diminețile nu încep grăbit, ca la majoritatea copiilor. Trebuie să-și fixeze proteza, să se asigure că se simte comod, iar asta ia timp. Uneori, se enervează că nu poate să încalțe pantofii la fel de repede ca fratele ei. „Nu e corect!”, spune ea uneori plângând. Școala este o altă provocare.
Maria iubește geografia, dar nu îi place să iasă în curte la joacă. Trotuarul e denivelat, iar ceilalți copii fug prea repede. Uneori, se simte privită diferit. Nu întotdeauna răutăcios, dar destul ca să-i fie dor să fie „doar o fată normală”, iar explicațiile de ce poartă o proteză o obosesc.
Seara, însă, Maria are lumea ei: desenează rochii și visează să devină designer. „Când voi crește mare, voi face haine pentru fetițe ca mine, ca să se simtă frumoase și încrezătoare”, spune ea serioasă. Înainte de culcare, Maria își scoate proteza și își masează ușor piciorul. „Astăzi a fost bine”, își spune, deși a obosit mai repede decât ceilalți copii. Pe birou, caietul cu schițe stă deschis – încă o rochie desenată, cu culori vii și detalii migăloase. În mintea ei, totul e posibil.
Viața ei nu este un basm, dar nici o tragedie. Este realitatea unei fetițe care învață, zi de zi, să trăiască între limitări și visuri mari.
Și, poate, ceea ce îi lipsește cel mai mult nu este un picior sănătos, ci o lume care să o vadă întâi ca pe un copil, nu ca pe o dizabilitate. Poate nu va putea alerga niciodată la fel ca ceilalți, dar asta nu o oprește să-și imagineze o lume în care fiecare fetiță se simte frumoasă. Pentru Maria, viitorul nu e despre ce nu poate face, ci despre tot ce urmează să creeze.
